marți, 31 ianuarie 2012

Miauuuu



Miauuuu!!! Miauuuu!!! Am revenit! Am fost puțin cam ocupați cu toată zăpada asta...
Bineînțeles că noi am făcut pârtie! Am încercat să facem și un om de zăpadă, dar ... ne-a ieșit doar...un bulgăre mare și drăguț. Nouă ne cam place iarna.
Cum vă spuneam...acesta este și un blog culinar. Așadar, vă propunem o nouă rețetă de cacao cu lapte, perfectă după o oră de joacă în zăpadă.
Cacao cu lapte - rețetă minunată
Într-o cană frumoasă și colorată punem 2-3 lingurițe de zahăr și 2-3 lingurițe de cacao. Amestecăm bine bine, adăugăm puțin lapte rece de la frigider, amestecăm bine bine iar. După aceea punem cana la cuptorul cu microunde pentru 30 de secunde.
După cele 30 de secunde, luăm cana din cuptor, adăugam lapte în cană până se umple și o punem iar la microunde pentru două minute. Scoatem cana cu grijă din cuptor, mirosim, ne chemăm și frățiorii și servim cu biscuiți cu unt (cumpărați).
Nu-i așa că sună delicios? Este!!!

Și după ... SOMN desigur!!!
Și un cântecel, nu chiar de noapte bună, dar de adormit!


duminică, 29 ianuarie 2012

Hello!


Hello! Noi suntem Pisicimea și acesta este blogul nostru culinar. Să nu înțelegeți greșit, nu gătim noi nimic, noi mâncam doar ce ne prepară tipa de la personal, Ana.
Părerea noastră este aceea că dacă, în zilele astea, nu ai un blog culinar e ca și cum nu ai avea Facebook! Ceea ce este groaznic!!!
Noi ne-am săturat de toate gospodinele netalentate și de blogurile lor culinare! Acesta este un blog adevărat despre mâncărică bună!
O să vă povestim despre toate bucatele minunate pe care le servim noi, despre toate faptele eroice pe care le facem în fiecare zi, despre cât de frumoși suntem și chiar o să și vedeți astea. O să vă convingeți că acesta nu este un simplu blog culinar, ci și un blog despre un stil de viață sănătos, sport, modă și chiar cultural.
Noi mergem la culcare acum. Vă așteptăm mâine! Avem multe de povestit! O noapte bună și pufoasă vă dorim!!!